- O problemă extrem de importantă pentru localitatea noastră este
grădiniţa din sat, care a fost construită acum 10 ani şi care, nu ştiu
din ce cauză, nu a mai fost dată în exploatare. Deşi este o grădiniţă
construită în stil modern, la etapa actuală, aceasta se ruinează. S-a
încercat prin diferite metode să se soluţioneze această problemă, s-au adresat
şi demersuri către Parlament, a fost invitata la faţa locului şi doamna
Zinaida Grecianâi şi, cu părere de rău, problema a rămas nerezolvată. S-au făcut multe demersuri pentru a reabilita această grădiniţă sau, cel
puţin, să foloseasca materialele de construcţie care sunt acolo, pentru că
dacă nu vor fi luate măsuri în acest sens, până la urmă, totul va fi
furat. A existat chiar şi o ofertă din partea unei firme din Canada care
s-a arătat dispusă să cumpere acest edificiu, oferind un preţ destul de
bun, pentru a construi acolo o miniîntreprindere de asamblare a
utilajelor electrice de iluminat. Oferta lor includea şi posibilitatea
de a deschide circa 50 de locuri de muncă. Totodată, aceştia s-au arătat
dispuşi să deschidă în preajmă o şcoală profesională, care să
organizeze cursuri de croitorie pentru circa 40 de persoane. S-au făcut
demersuri în acest sens atât din partea Consiliului raional, cât şi din
partea autorităţilor locale, însă, din păcate, Parlamentul a refuzat să
aprobe tranzacţia.Ce se va intimpla in continuare cu gradinita nu se stie...